Muntele, de Ion Untaru


„Hotărâsem escalada
Muntelui cel mai înalt
Pregătind de un asalt
Invincibilă armada.

Şi-am plecat de lângă vatră
Ţinta noastră numai vârful,
Şi lăsând în vale stârvul
Leneviei care latră.

Seara ridicam un cort
Ca să ne păzim de rece
Cu o grijă ce petrece
Somnul greu după efort.

Sacii noştri de dormit
Noaptea ne ţineau de cald
Parcă adia un fald
De la focul de lignit.

Şi când am urcat pe pisc
Ce minune: orizontul
L-am trecut voioşi în contul
Iubitorilor de risc!

Parcă ne găteam de zbor
Desfăcând aripe larg
De pe cel mai ‘nalt catarg
Pentru ultimul fior.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s