Haideți să haidem!


Doar pentru că te muţi cu 2 metri mai departe de o grămadă de gunoi când ieşi la picnic, asta nu înseamnă că mizeria nu mai e acolo.
Doar pentru că alegi să te uiţi în altă parte, asta nu înseamnă că în apele râului care îţi alimentează oraşul cu apă potabilă nu plutesc zeci de mii de PET-uri şi pungi.
Doar pentru că nu fotografiezi şi munţii de gunoaie când pleci în vacanţă, asta nu înseamnă că ei nu erau acolo.
Ce-ar fi să schimbăm foaia? Ce-ar fi să ne notăm în calendar o dată importantă pentru fiecare dintre noi: aceea în care sute de mii de români au spus ”Stop!” şi şi-au curăţat ţara de PET-uri, pungi şi hârtii lăsate de alţii, purtate de vânt şi apă în cele mai frumoase locuri din România? Nu ne permitem să ne cumpărăm o ţară mai curată, şi nici nu am avea cum, dar putem să o curăţăm noi! Într-o singură zi s-o curăţăm pe toată! Să ne mândrim din ziua următoare că avem o ţară curată, că am scris istorie, că am acţionat împreună măcar pentru o zi! Copiii tăi te vor întreba dacă ai fost şi tu unul dintre voluntarii „Let’s Do It, Romania!”. O să-i spui că da, că ai fost şi tu unul dintre cei care au schimbat într-o singură zi felul în care arată o ţară, sau că era ceva interesant la TV şi ai stat acasă? Nu rata şansa de a-ţi schimba ţara! “Let`s Do It!” inseamna curăţarea mormanelor de gunoi din arealele naturale ale ţării, într-o singură zi.

Vino și tu pe 12.05.2012, Parcarea Iulius Mall, Ora 8:00, la cortul Toyota. Ne vedem acolo!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s