Cetatea Neamțului


„Neamțul, cetate așezată pe râul cu același nume, care este zidită pe un munte foarte înalt și e atât de întărit din fire, încât pare să înfrunte orice atac vrăjmaș. A fost de multe ori atacată, dar n-a fost cucerită decât de două ori: o dată de turci, sub domnia lui Soliman, și o dată în vremurile noastre de Ioan Sobieski, craiul Lehiei. Dar ea n-ar fi fost luată, dacă foamea nu i-ar fi silit pe cei câțiva moldoveni aflați înlăuntru ca s-o apere, s-o dea în mâinile leșilor, după o împresurare de mai multe zile. Odinioară cetatea avea un zid îndoit și numai o poartă, după aceea însă, când turcii au stricat zidul dinafară, moldovenilor nu le-a mai rămas decât cel dinlăuntru. Înainte ca Moldova să fi fost închinată turcilor, la izbucnirea războaielor, voievozii își trimiteau copiii și averile în această cetate, aproape de nebiruit; și astăzi încă ea este locul de scăpare foarte sigur pentru locuitori, când sunt atacați de vecinii lor. Din această pricină și înainte vreme voievozii și-au clădit aici palate destul de mari, care se văd încă și acum; însă nu li se poartă de grijă așa cum s-ar cuveni.” — Dimitrie Cantemir, „Descriptio Moldaviae”

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Cetatea Neamțului&8221;

  1. Si noi am fost in august la Cetate si am gasit ca este extraordinara. Iar drumul de la sosea pana sus, e o minune! Foarte inspirat blazonul fotografiat de jos in sus, felicitari!, noua ne-a scapat!
    Sa-ti fie ziua buna!

  2. Bag sama ca trebuie sa fiu mai rapid.
    Am trecut vara asta pe-acolo,dar ma gindeam sa le fac blogerilor o bucurie la iarna cu minunatele imagini de la Cetate,vara.
    Faine pozele tale!

  3. Foarte frumoasa si trainica, Cetatea Neamtului, un loc incarcat de istorie. Foarte frumoase fotografiile tale! Iti multumesc mult , gvarenberg2009 pentru plimbarea virtuala prin Cetate!
    O noapte linistita iti doresc, gvarenberg2009, cu mult drag! 🙂

    • Da, Cetatea Neamțului este un loc deosebit, care ne aduce aminte de momentele de istorie zbuciumată. Îmi place foarte mult și Cetatea Sucevei, pe care sper să o revizitez în curând. O săptămână frumoasă, cu mult drag! 🙂

  4. Imagini pline de istorie. Când păşeşti prin aceste locuri, nu pţi să nu te gândeşti la cei ce au trăit şi luptat cândva pe acolo…
    Foarte frumoase fotografii! 🙂

    • Mulțumesc frumos! Cetatea Neamțului este locul cel mai potrivit pentru o aducere aminte asupra istoriei zbuciumate a Moldovei, fiind una dintre cele mai importante mari fortificații construite împotriva atacurilor turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. M-a bucurat faptul că s-a reușit restaurarea cetății și chiar a fost recreată atmosfera din vremurile trecute, când cetatea era locuită. O săptămână frumoasă! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s