Rezervația de zimbri


Zimbri 01
Rezervația de zimbri
de Adrian Păunescu

O mie de ani, vînătorii zeloși

Vînatul suprem al pădurii-l vînară

Nu porci, căprioare, fazani și cocoși

Ci zimbri, că ei sînt pe stema de țară!

Măreț animal este zimbrul cel mut!

O mie de ani de săgeți și rafale

Dar el, melancolic, ca și la-nceput

La nimeni nu-nchină puterile sale.

Cu milă privește spre brazda de plug

Spre ieslea lui tremură botul și nara

Mai bine vînat decît vită în jug

Căci zimbrul nu ia de la alții povara.

Zimbri 02

Pe sine se poartă în negre păduri

Și tropotul lui grea furtună anunță

Și-și duce lumina în ochii lui puri

Și tropot de zimbri viței în sămînță.

Mai bine trăiesc liniștiții plăvani

Furajul la iesle într-una le vine

Decît cel gonit de o mie de ani

Decît cel purtînd libertatea în sine.

Măreț animal și podoabă de preț

El liniște n-are, nicicînd și niciunde,

Din simplul motiv că e-atît de măreț

Că el nicăieri nu se poate ascunde.

Zimbri 03

Și el nici n-a prins păcătosul învăț

Să stea-n colivie, bîrlog sau în cușcă.

Decît să-i miroasă a bici sau a hăț

Mai bine-a săgeată și-a a strigăt de pușcă.

Dar, dup-o mie de ani de coșmar

Se șterge surîsul și doliul se leagă

Pe-un munte în Hațeg, în codrul bizar,

Rămîn zece zimbri, din rasa întreagă.

Zimbri 04

Vînat fără milă, stingîndu-se lent

Frumosul din stemă abia mai tresare.

Acum, l-a votat un întreg parlament

Să fie-apărat sub pedeapsa cea mare.

Nepoții acelor zeloși vînători

Îl roagă pe zimbru să se înmulțească

Dar el ar muri și de-o mie de ori

Decît înc-o dată un zimbru să nască.

Zimbri 05

 

Sătui de prigoană, cu un muget absent,

Abia de mai pasc și mai leorpăie apă

Și nici nu le pasă că un parlament

Bătrîna lor rasă ar vrea s-o re-nceapă.

Destul hăituiți, zac în mare plictis

Nimic nu-i irită – sînt parcă strigoii

Pe care o mie de ani i-au trimis

Să-ncarce de-o nouă revoltă și boii.

Greoi cum sînt ei, ca surparea de zid,

Chiar viața și-ar lua-o, dar nu au unealtă.

Și-atunci stau cu-ncetul și se sinucid

Nici ochii, spre umbra cu arc nu-i mai saltă.

Zimbri 06

Și cîntă ce cîntă acei ce-i păzesc:

„Ridică-te, zimbru, tradiție sfîntă!”

Dar pofta s-a stins: în mileniul cîinesc

Degeaba al zimbrilor imn li se cîntă.

Ei nici nu mai cred că există vreun om.

Sătui de prigoană, așteaptă un glonte.

Blocați în pădure, în ultim sindrom

Li-i moartea plăcere și viața un front e.

Zimbri 07

Și stă rezervația ca un azil

În care nimic nu mai vrea să se nască

Și zimbrul e, astăzi, cu voia, steril

Și poartă o față de vită, ca mască.

Destul l-au belit, l-au ucis, l-au gonit!

Destul i-au tăiat din copite cu coasa!

Colos mineral, zace zimbrul scîrbit

Strivindu-și în sine jignirea și rasa.

Și mugetul lui, ca de vechi patefon,

Abia mai ridică suflarea bolnavă.

I-au tras și lumină, i-au pus telefon,

Dar zimbrul, cu vremea, devine epavă.

În grevă, celulele sale s-au pus

Și creierii lui sînt uscați de prigoană

Puteri ca să pască aproape că nu-s.

Și paznicii-i dau apă dulce din cană…

Durau 41

Se roagă de el, dar se roagă-n zadar

Sînt gata să-l lase să fugă, dar zimbrul

S-a tras și din stemă, s-a tras din ziar

Și pleacă, tăcut, și din ultimul timbru.

Rugina, pe puștile morților vechi

Cît molia este, pe arc și săgeată,

Dar zimbrii păstrează distante perechi

Și nu vor mai fi pe aici niciodată.

Se stinge un neam, chinuit mii de ani,

Un neam luminat și puternic și mîndru.

Jignit de dușmani, ieftinit de plăvani,

Se-nchide-n afară și fuge-năuntru.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s