Ionel Teodoreanu, despre flașnete:
„Dar ce e flaşneta? E o elegie care merge pe străzi, murmurând întru sine, însoţită de un moşneag şi de un papagal. Nu e nevoie să o vezi. O auzi. Cântă undeva, pe o uliţă, un vals, o romanţă sau o arie care niciodată nu-i de azi. Nimeni nu-i ascultă cântecul (la drept vorbind), fiindcă toţi l-au auzit de atâtea ori, încât îl ştiu pe dinafară. Atâta numai că a îmbătrânit. Flaşneta e bătrâneţea pe străzi a cântecelor cunoscute în tinereţe. Mergi pe stradă, printre oameni, printre vehicule, în plin tumult al concretului citadin. Şi deodată te întâmpină sau te ajunge din urmă un răsunet de flaşnetă. Asculţi două-trei secunde, abia, şi îţi reiei preocupările.”
