Ciocănitoarea


Ciocanitoarea 01 Ciocanitoarea 02 Ciocanitoarea 03 Ciocanitoarea 04

LEGENDA CIOCĂNITOAREI

Se zice că era odată o femeie căreia îi plăcea să-şi bage nasul peste tot, chiar şi acolo unde nu-i fierbea oala. Într-o zi, Dumnezeu prinse toate gângănii le care mişunau pe pământ, precum furnici, ţânţari, viespi, gărgăuni,le băgă într-un sac pe care-l legă la gură, apoi o chemă pe femeie şi-i zise:- Femeie, ia sacul acesta şi du-te de-l aruncă în mare.Dar să nu cumva să îl dezlegi ca să vezi ce este în el, că va fi vai şi-amar de capul tău!Femeia promise că o să facă întocmai ce i s-a cerut.Ea luă sacul în spate şi porni spre mare. După numai câţivapaşi o cuprinse o aşa mare curiozitate să vadă ce se ascunde în sac, încât nu rezistă tentaţiei şi dezlegă sacul.Nici nu apucă ea bine să-l dezlege şi gângăniile, văzându-se iarăşi slobode, ieşiră din sac şi începură să serăspândească în toate părţile şi să se ascundă unele princrăpăturile din scoarţa copacilor, altele prin iarbă şi prin ţărână.Femeia, de teamă că o s-o pedepsească Dumnezeu cănu s-a ţinut de cuvânt şi i-a încălcat porunca, începu să alerge ca o bezmetică în toate părţile după gângănii, cugândul să le prindă şi să le bage înapoi în sac. Bineînţeles că nu fu în stare să le prindă pe toate, căci acestea se împărţiseră iar pe toată faţa pământului.Dumnezeu, văzând că femeia nu l-a ascultat, se mânie aşa de tare, încât hotărî să o pedepsească aspru. Astfel o prefăcu într-o ciocănitoare şi-i zise:- Cât va fi lumea, tu să umbli să aduni de peste tot insectele cărora le-ai dat drumul!

De atunci ciocănitoarea umblă mereu din copac în copac şi bate cu ciocul în scorburile copacilor pentru a descoperi locurile unde s-au ascuns gângăniile cărora din prea mare curiozitate, le-a dat drumul.

Sursa

Ciocanitoarea 05 Ciocanitoarea 06 Ciocanitoarea 07

O altă legendă a ciocănitoarei

Zice că de mult, în vremea veche, când pe pământul ţării noastre erau mult mai mulţi codri ca acum şi când veneau peste românii de atunci hoardele sălbatece de-i omorau şi li se luau averile, trăia o domniţă frumoasă şi cu multă credinţă la Dumnezeu. Palatul ei era la poalele codrului de la Mestecăniş, în munţi, spre a fi apărat de unguri. Se zice că domniţa aceea era a lui Dragoş, craiul codrilor Moldovei.

Într-o zi, pe când Dragoş era la vânătoare, au venit ungurii şi au călcat palatul domniţei. Când au voit s-o prindă şi pe dânsa, ea s-a rugat lui Dumnezeu:

– Doamne, apără-mă, Doamne! Iar Dumnezeu, ca s-o apere de unguri, a schimbat-o într-o păsărică, ce s-a pierdut în fundul codrului.

Dacă s-a văzut ea liberă, a început să-l caute pe Dragoş, spre a-i vesti sosirea ungurilor. Însă Dumnezeu s-a arătat lui Dragoş chiar în noaptea aceea şi i-a spus marea lui nenorocire. Atunci el s-a rugat:

– Doamne, fă-mă, Doamne, un stejar înalt, ca pe crengile mele să se odihnească adesea domniţa mea !

Dumnezeu, ascultându-i ruga, l-a schimbat într-un stejar bătrân şi trufaş.

Domniţa, care era păsărică, a aflat că soţul ei este un copac şi a început să-l caute prin toate pădurile. Se apropia de toţi copacii, bătea cu ciocul în scoarţa lor, îl striga pe Dragoş şi pe urmă asculta să audă glasul lui chemând-o. Dar el nu-i răspundea şi ea mergea mai departe şi la fiecare copac făcea la fel.

De atunci şi până în zilele noastre, domniţa schimbată în păsărică, umblă pe la toţi copacii şi-l caută pe Dragoş. Şi zice că atunci când îl va găsi, ea se va face iar domniţă iar el iar se va face domn şi se vor apuca să cureţe ţara de străini.

Păsărica aceea, care zice că ar fi domniţa, este pasărea numită ciocănitoare.

Sursa

Ciocanitoarea 08 Ciocanitoarea 09

Pentru vechii greci şi romani, apariţia ciocănitorii sau auzul bătăilor sale caracteristice, reprezenta un semn de bun augur pentru vânătorii porniţi prin păduri. În mitologia greacă, această pasăre simboliza metamorfoza regelui Picus, faimos pentru calităţile sale de prezicător. Tot ea era pasărea sacră a lui Ares, zeul războiului. Ciocănitoare era pasărea care-i călăuzea pe călătorii rătăciţi, iar în mitologia romană, ciocănitorile zburau spre peştera lui Romulus şi Remus pentru a-i hrăni în timpul în care aceştia erau mici. În mai toate culturile, ciocănitoarea era nu doar un simbol al protecţiei şi siguranţei, ci şi al renaşterii naturii.

În mitologia românească veche, descoperim o fiinţă fabuloasă numită Ghionoaie sau Gheonoaie. Acestă fiinţă deseori malefică era imaginată ca o pasăre de proporţii uriaşe, stăpână pe Lumea Morţilor. Ea împarte de fapt acelaşi nume cu două specii de ciocănitori prezente şi azi în avifauna României, anume ghionoaia sură sau ciocănitoarea verzuie (Picus canus) şi ghionoaia verde sau ciocănitoarea verde (Picus viridis).

Sursa

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Ciocănitoarea&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s