Din nou, pe Ceahlău

Recent, la sfârșitul lunii mai, am plecat din nou într-o tură pe Ceahlău, nu doar pentru că este cel mai aproape de Iași, ci și pentru că îmi plac foarte mult priveliștile pe care le oferă. De mai mult timp doream să reușesc să fotografiez capre negre sau flori de colț, sau măcar nișe vipere.

Întrucât nu dețin încă o mașină de teren, nu am mers pe varianta Bicazul Ardelean, ci pe traseul din statiunea Durau (800 m), Cabana Fantanele (1220 m), Panghia, Vf Toaca, Cabana Dochia (1750 m). Marcajul ce trebuie urmat pe acest traseu din muntii Ceahlau este banda rosie. Cel puțin până la Cabana Fântânele, traseul mi se foarte obositor, este abrupt și dacă mai ai și greutate în spate… Dar ca unul ce am urcat pe aici și noaptea, am ajuns repede la Cabana Fântânele, unde am făcut primul popas.

Când am văzut vf Toaca în depărtare, parcă nu îmi venea să cred că voi ajunge la Cabana Dochia în 2 ore și jumătate… Așa a și fost.

De la Cabana Fantanele poteca a urcat abrupt si ne-a silit sa facem pauze destul de dese. Am trecut de punctul La Morminte, apoi de Cușma Dorobanțului și apoi am ajuns, în fine, la poalele vârfului Toaca.

Deja traseul era mult mai accesibil, așa că am ajuns repede la Cabana Dochia, unde ne-am cazat la o camera de 14 paturi, celelalte nefiind accesibile. Deși afară era foarte cald, aici, din loc în loc mai erau zone cu zăpadă. La un moment dat, s-a întunecat și s-a răcit brusc, cam la vreo 5 grade Celsius, încât îi compătimeam pe cei care erau la cort. Din fericire, vremea și-a revenit și am plecat pe drumul care duce spre Bicazul Ardelean, în speranța că vom vedea capre negre. Văzusem cu câțiva ani înainte pe un versant mai multe capre negre, așa că am zis să ne încercăm norocul.

Ne-am uitat cu atenție, timp de minute bune, pe acel versant, dar nu se vedea nici măcar o capră. Când ne-am întprs, am dat de un grup de fotografi entuziaști, care, probabil, erau la un workshop. Mai târziu, la cabană, l-am recunoscut pe coordonatorul lor, Toma Bonciu. Păreau simpatici și veseli, fete și băieți, încât m-am zis că odată și odată mă voi înscrie și eu la așa ceva.

Ne-am întors la cabană, nu înainte de a admira apusul.

M-am trezit foarte de dimineață, în cameră era un cor de sforăituri și mirosuri grele, așa că m-am bucurat când am plecat, cu noaptea în cap, spre vf. Toaca. Din fericire, erau doar câțiva nori, astfel încât puteam spera să văd iarăși răsăritul soarelui, de pe vf. Toaca.

Așa a și fost… La întoarcere, big surprise, noroc că am ochi de vultur, am văzut pe o stâncă o capră neagră. Nu mai repet povestea, o puteți citi aici.

Întotdeauna când văd panta lină a Vf. Ocolașul Mare îmi doresc să ajung acolo. Din păcate, accesul pe acest vf este interzis turiștilor.

Am revenit la cabană, unde am fost primii clienți doritori de cafea și mic dejun. Mă rog, un mic dejun mai poftea cineva de prin partea locului…

Coborârea spre Durăm am făcut-o pe traseul care duce la Cascada Duruitoarea, pe care îl recomand din tot sufletul. Am dat și de acei melci albaștri, dar și de peisaje desprinse parcă din basme.