Povesteam aici despre porțiunea dificilă pe care am parcurs-o între punctul La Zaplaz (1698 m) și Şaua Grindului (2206 m). Pe traseu se adunaseră deja mulți turiști, iar unii întâmpinau dificultăți în parcurgerea zonelor cu lanțuri. Se formau cozi, se dădeau sfaturi, în general, lumea se purta civilizat, nu puneau presiune pe cei care se deplasau mai încet. Au fost suficiente porțiunile în care trebuia să-ți calculezi atent mișcările pentru a putea ajunge mai departe, iar priveliștea era „la înălțime 🙂 „.
Într-un final, am ajuns sus, pe creastă, în Șaua Grindului (2206 m), unde am făcut o pauză binemeritată, admirând munții Bucegi care se vedeau în depărtare.
Am luat-o apoi pe traseul Şaua Grindului (2206 m) – Vf. la Om (2238 m) – Vf. Ascuţit (2150 m), probabil cel mai spectaculos sector de creastă din România, nerecomandat celor cu teamă de înălțime.
Până la Vf. Ascuțit, am urcat și am coborât mai multe vârfuri, majoritatea de peste 2.000 de metri: Vf. Sbirii (2.188 m), Țimbalul Mic (2.198 m), Țimbalul Mare (2.148 m). A fost foarte obositor să te tot cațeri și să cobori printre stânci, cât toate turele mele făcute pe munte până atunci. Munții Bucegi se vedeau din ce în ce mai clar, dar așteptam cu nerăbdare să ajungem pe Vf. Ascuțit, de unde să coborâm spre Cabana Curmătura.
De la Vf. Ascuţit (2150 m) la Cabana Curmătura (1470 m) a urmat un traseu de 2 ore și jumătate, în prima parte cu grohotiș, iar a doua prin pădure. Cabana Curmătura nu m-a impresionat în mod deosebit, poate oboseala a fost de vină. Sau poate pentru că am dormit într-o cameră cu multe paturi, singura sursă de apă era un firicel care se scurgea dintr-o țeavă aflată destul de departe de cabană, iar curentul a fost oprit pe la ora 22:00. Sincer, am întâlnit condiții mult mai bune la alte cabane, aflate la altitudine mai mare. Nici mâncarea nu m-a dat pe spate, dar la cât ne era de foame nu am făcut nazuri. Per ansamblu, am fost dezamăgit, auzisem numai de bine despre această cabană.
A doua zi dimineață am plecat cu două ore întârziere față de cât plănuisem și nu ne aștepta un traseu prea accesibil până la Plaiul Foii. Urma să urcăm iar pe creastă, pe traseul Cabana Curmătura (1470 m) – Şaua Crăpăturii (1660 m) – Vf. Turnu (1911m) – Vf. Padina Popii (2.025 m) – Refugiul Diana (1480 m) – Plaiul Foii (849 m), un traseu la fel de lung și dificil ca cel din prima zi, doar că eram deja morți de oboseală. Dar eram nevoiți să ne mobilizăm la maxim.
Din fericire, am dat iar de porțiuni cu lanțuri, parcă și mai antrenante decât cele parcurse cu o zi înainte.
Orașul Zărnești se vedea spectaculos, dar nu mai aveam prea mult timp să îl admirăm.
M-a impresionat numărul mare de cruci pe care le-am întâlnit pe traseul de pe Piatra Craiului, este un munte unde foarte multe persoane și-au pierdut viața.
De data aceasta am fost singuri pe traseu, iar când am coborât de pe Vf. Padina Popii (traseu cu triunghi albastru) am înțeles de ce. Intr-o primă etapă, coborârea este plăcută, iar crengile groase de jnepeni te ajută mult în anumite zone. Partea cea mai solicitantă a traseului este data de o zonă cu 4-5 reprize de coborâre pe grohotiș, foarte instabil, într-o zonă cu înclinație de 45 de grade, numai bine să aluneci în prăpastie sub o ploaie de pietre. După o coborâre de pe o stâncă ce are lanț, am continuat prin pădure până la refugiul Diana. De acolo a urmat o lungă coborâre prin pădure pe Valea Urșilor, foarte abruptă, care ne-a făcut să icnim de durere de genunchi la fiecare pas.Nu prea aveam timp să ne revenim, ne aștepta un lung drum spre casă și deja eram în întârziere.
Odată ajunși la mașină, a urmat pentru mine o altă încercare, aceea de a conduce mai multe ore spre casă, resimțind durere la fiecare apăsare pe pedală.
Traseul parcurs pe Creasta Nordică a Pietrei Craiului îți dă statisfacția de a bifa multe vârfuri de peste 2.000 de metri în două zile, dar îți poate lua totul într-o clipă dacă nu ești atent.
